Tranzitia la corpul postuman

Body Art: a treia mana

Separat de minte, corpul devine un alter ego si poate fi controlat si manipulat in vederea realizarii dorintelor inconstiente ale mintii. Dar atunci ce mai este corpul? Nu mai e doar cealalta fata a psihicului, a mintii, ci o masina supravegheata, perfectionata, revizitata si mai ales eliberata. Eliberata de limitele impuse de natura, eliberata de un destin inscris in gene sau de ceea ce in mod accidental poate surveni in decursul existentei. O reflectie asupra fiintei umane si a manipularii corpului este si asa-numita Body Art, in care, printre domeniile de explorare, se numara trupul insusi, sexul si chiar boala ca metafora a unei societati alienate. Pe numele sau adevarat Stelios Arcadiou, artistul australian de origine cipriota Stelarc este cel mai vestit exponent al curentului Body Art si sustine, precum sociologul McLuhan, ca obiectele de care fiinta umana se foloseste constituie extensii ale corpului si ca perceptia si modul nostru de a gandi sunt profund modificate de folosirea acestor mijloace. „Trupul este perimat”, considera Stelarc, si doar fortificand carnea noastra primitiva cu proteze biomecanice putem atinge noi niveluri de perceptie a realitatii. Urmandu-si filosofia, dar si inspirandu-se din anumite ritualuri de initiere ale indienilor americani, Stelarc a tintit, in primele sale performance-uri, sa testeze limitele fizice ale corpului uman suspendandu-se de peste 25 de ori, cu carlige de otel infipte in piele, in diferite pozitii si la diferite inaltimi. Apoi a mers mai departe, amplificandu-si artificial capacitatile de a interveni asupra realitatii sau sugerand noi posibilitati de evolutie pentru fiinta umana.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

Stelarc si-a cusut buzele, si-a hibridat propriul corp cu extensii artificiale si si-a construit o a treia mana, mecanica, actionata de stimuli electrici proveniti de la muschii abdomenului, dar si o mana virtuala, in masura sa manipuleze obiecte generate de calculator, sa se extinda dupa bunul plac al artistului, sa-si multiplice degetele si sa figureze desene. Cu alte ocazii, Stelarc si-a amplificat undele cerebrale si si-a stimulat electric muschii, in timp ce cateva boxe transmiteau publicului bataile inimii sale, curgerea sangelui in vine, fluxul aerului in plamani – artistul transformandu-se practic intr-un cyborg. Intr-un alt performance, intitulat Body Sculpture, s-a folosit, pentru a revela frumusetea interiorului uman, de tehnologia gastroendoscopiei; altfel spus, si-a filmat interiorul plamanilor, al stomacului si al colonului. Alte proiecte finalizate au inclus realizarea unei a treia urechi, construita chirurgical si atasata ca o trasatura faciala; cuplata cu un modem si un computer, aceasta actioneaza ca o antena internet si este capabila sa receptioneze sunete RealAudio. Acum, Stelarc viseaza nici mai mult, nici mai putin decat la un corp gol pe dinauntru, deschis catre primirea de organe artificiale si de componente tehnologice. De altfel, la ora actuala, in lumina transplanturilor si a clonarii umane, termeni precum robot, cyborg, corp postuman se incarca de semnificatii noi. Cu care poti sa nu fii de acord, dar pe care nu le mai poti ignora. „Daca am putea realiza o piele sintetica in stare sa absoarba oxigen direct prin pori si sa convertim eficient lumina in substante chimice nutritive, am putea redesena radical corpul, eliminand multe dintre sistemele sale redundante – organe care functioneaza prost – si minimalizand acumularea de toxine in chimia sa”, crede Stelarc.

Demonstratia lui Stelarc de la festivalul Robodock din 2005

Mai tari ca otelul

Impenetrabili

Antrenati in artele martiale de la o varsta frageda, calugarii de la templul Shaolin din China trebuie sa-si supuna trupurile la niste probe de rezistenta incredibile, dintre care una presupune sederea in echilibru deasupra unor sulite ascutite. Cum fac calugarii acest lucru? Se antreneaza infigandu-si sulitele in zonele robuste ale corpului, precum gatul, la intretaierea muschilor si a tendoanelor ori in plex, unde osatura intareste musculatura. Dar, mai ales, ei se pot baza pe niste muschi de otel care, atunci cand sunt intinsi foarte tare, devin atat de rigizi, incat nu lasa sulitele sa-i patrunda. Evident ca demonstratiile de acest gen nu dureaza niciodata mai mult de cateva secunde, pentru ca tensiunea musculara comprima vasele sanguine care alimenteaza muschii si taie astfel singura sursa de oxigen. Dupa 7 secunde in acest regim, asfixiat, muschiul se destinde in mod automat, iar sulita patrunde in corp ca in unt.

Elasticman

Nu va obositi, nu veti reusi performantele lui Moussa Huit Huit. El este hiperelastic, adica s-a nascut cu articulatii mult mai putin rigide decat cele ale majoritatii oamenilor, iar acestea ii maresc in mod natural amplitudinea miscarilor. Supletea depinde si de capacitatea muschilor de a se intinde, iar acest lucru poate fi antrenat. Desigur, daca vrem sa ne punem picioarele in jurul gatului, trebuie sa incepem sa facem acest lucru de tineri. Faptul permite incetinirea procesului natural care, cu varsta, ne face muschii din ce in ce mai rigizi.

Pauzele cat mai dese

…cheia marilor succese. La peste 2.000 de metri inaltime, pe niste terenuri accidentate, serpasii nepalezi cara in spinare, vreme de zile intregi, obiecte care pot cantari chiar si 120 de kilograme, adica dublul greutatii lor. Pentru ca occidentalii reusesc sa transporte, la drum lung, cel mult un sfert din cat cantaresc ei, cercetatorii belgieni au incercat sa afle secretul nepalezilor. Fara succes, pentru ca asiaticii nu dispun de vreo calitate deosebita. Ei merg intr-un ritm lent (cam 2 km/h), economisindu-si puterile si fac pauze dese. In drumetii mai intinse, nepalezii se opresc 45 de secunde la fiecare 15 secunde de mers.

14 luni in spatiu

Cosmonautul rus Valeri Poliakov detine recordul celui mai lung sejur in spatiu: 437 de zile la bordul statiei MIR, intre 1994 si 1995, interval in timpul caruia a facut fata unor „distractii” precum raul de spatiu (analog raului de mare), sangele ridicat la cap si iradierea nucleara produsa de vantul solar. Iar efectele secundare s-au resimtit si dupa intoarcerea pe Pamant: picioarele cosmonautului se adaptasera atat de bine la starea de imponderabilitate, incat s-au comportat… ca in spatiu. Problema nu are legatura cu muschii (pentru a-si mentine musculatura, Valeri si i-a antrenat zilnic 4-5 ore), ci cu oasele: ca si muschii, scheletul se adapteaza contextului, intarindu-se sau subrezindu-se, dupa caz. Oasele picioarelor celor aflati vreme indelungata in spatiu se fragilizeaza. Adica, din cele 1,25 kg de calciu continute de sistemul osos, un astronaut pierde 140 mg in fiecare zi. In acest ritm, un sejur de 500 de zile in spatiu este fara doar si poate o limita de nedepasit.

2 luni la 6.700 m altitudine

Nicolas Jaeger, medic alpinist, a petrecut cel mai indelungat timp la o altitudine atat de mare. La o astfel de inaltime, oxigenul este atat de putin, incat omul de-abia mai poate respira. Dar daca Jaeger a rezistat, inseamna ca organismul nostru este capabil sa se adapteze si la un astfel de mediu extrem. Cum? Marind numarul de globule rosii (celulele sanguine care stocheaza oxigenul) si utilizand un mod de functionare (anaerobie) care intrebuinteaza la minimum acest gaz. Totusi, o astfel de adaptare nu este decat una temporara. Ea ne permite sa supravietuim cateva saptamani la 7.000 de metri inaltime, dar numai cateva ore pe Everest (8.500 m), cel mai inalt varf din lume.Dincolo de acest interval de timp si de aceasta altitudine, beneficiile aclimatizarii inceteaza, neuronii nostri se asfixiaza, incepand sa se distruga, iar moartea este sigura. In 1980, Jaeger si-a propus sa petreaca un sejur pe varful muntilor Himalaya. Nu s-a mai intors.

La 171 m adancime, in apnee

Faptul ca francezul Loïc Leferme a putut stabili acest record mondial in 2004 se datoreaza si evidentei ca organismul lui nu mai functioneaza deloc la fel ca al nostru. In fapt, scafandrii sunt capabili sa-si tina respiratia cu mult mai mult (7 minute) decat tine sau decat mine (1-2 minute). Gratie unui antrenament intensiv, organismul lui Loïc suporta o concentratie de oxigen sanguin extrem de scazuta (mai putin cu 50% decat cea normala). In plus, scafandrul reuseste sa-si incetineasca ritmul cardiac, mare consumator de oxigen, de la 60 la 25 de batai pe minut. Cel mai impresionant este insa faptul ca organismul lui rezista la presiunea enorma care se exercita la 171 de metri adancime, aceasta depasind de 18 ori presiunea atmosferica. Un lucru incredibil: la 100 de metri adancime, presiunea ar trebui sa actioneze asupra plamanilor comprimand aerul pe care acestia il contin si reducandu-i la dimensiunile a doua mandarine. De aici si moartea prin asfixiere. In cazul francezului, insa, acest lucru nu se intampla. Mai mult, Loïc coboara si mai adanc. Fara indoiala ca organismul lui a antrenat niste mecanisme de adaptare deosebite. Care? Pentru moment, oamenii de stiinta habar n-au.

Munca la peste 800º C

Daca pompierii n-ar fi dotati cu un echipament adecvat, activitatea lor ar deveni o misiune imposibila, pentru ca arsita omoara mai rapid decat frigul. Cand temperatura corpului uman trece de 42 de grade Celsius, moartea este garantata. Din fericire, organismul are resurse: experientele au aratat ca putem rezista 20 de minute la o fierbinteala de 127 de grade Celsius. Asta pentru ca vasele sanguine de suprafata se dilata si concentreaza caldura la nivelul pielii, de unde ulterior o elimina prin intermediul transpiratiei. Astfel dispersia de caldura se multiplica cu 20, cu conditia ca aerul sa fie foarte uscat. Intr-un mediu umed, caldura este mult mai putin suportabila, motiv pentru care putem face fata unei temperaturi de 90 de grade Celsius intr-o sauna uscata, dar capitulam la 50 de grade intr-un hamam umed (baie turceasca).

Noua luni fara sa bea…

…fara sa manance si fara sa se miste. Este performanta la care aspira tanarul preot nepalez Ram Bahadur Bomjon. Daca unii spun ca el ar fi reincarnarea lui Buddha, oamenii de stiinta cred ca tanarul este mai curand un as al prefacatoriei. Organismul uman nu rezista mai mult de 3-4 zile fara apa si in jur de 70 de zile fara mancare. Desigur, imobilitatea totala i-ar putea permite sa reziste ceva mai mult decat media. Dar, avand in vedere faptul ca nimeni nu-l poate vedea pe Ram intre orele 5 seara si 5 dimineata, oamenii de stiinta cred ca acesta ar putea fi exact rastimpul de care preotul profita pentru a se alimenta.